N-as fi crezut niciodata ca Romania poate fi atat de dulce. N-as fi crezut niciodata ca drumul spre casa mi se va parea atat de scurt chit ca el a fost facut intr-un jegos de autocar care abia mergea. Din pacate nu am venit cu o parere prea buna asupra Frantei. Ori ca am umblat de una singura si zau ca nu e usor sa fii frunza calatoare intr-o tara in care nu stii pe nimeni si nimeni nu te stie, ori ca asta e purul adevar. Francezul e rece. Si ma mai gandesc...poate am avut eu ghinion si am gasit numai fetze dintr-astea nobile de care nu m-am putut lipi deloc.
E si Romania asta asa cum e, insa nici acolo nu merg cainii cu covrigi in coada. Oamenii sunt pestriti. Francezul pur nu mai e cum era. Numai babele se mai inscriu in tipar. Zau! Cu babele m-am ingaduit mai bine decat cu cei tineri. Erau mereu dornice de o poveste sau de o simpla discutie despre criza economica.Nu mi s-a intamplat sa gasesc vreo baba in vreo statie de autobuz si sa nu imi zambeasca spunanadu-mi pe un ton dulce "Bonjour!" Si raspundeam la fel,zambind si bucuroasa fiindca mai sunt si oameni simpatici in jurul meu. Si din virtutea inertiei incepeam cate o discutie care dura pana la statia la care eu sau baba coboram.
Cate in luna si in stele...Franta,Sarcozi,economia,caldura, unde opreste autobuzul, duminica trecuta nu a fost piata.draga mea ai vazut ca astia au demontat caruselul din centru, unde cobori? Toate astea erau pe meniul de discutii. Si imi facea placere. Babele francezilor nu sunt ca cele de la noi,obosite si rupte de munca, venite de la tara la oras,nu sunt rele si nici umblatoare si urat mirositoare. Sunt curate, au placerea de a-si mentine coafura cat mai frumos, isi vopsesc parul si poarta culori vii,pantaloni 3/4,fuste din matase si pantofi usori incat sa poata face o plimbare destul de lunga pe Rue de la Republique.
De multe ori imi venea sa le insotesc. Insa imi aduceam repede aminte scopul cu care am ajuns eu in Lyon si stiam ca desi afara e soare si placut eu trebuie sa intru la cursuri. Si le lasam singure fie in tramvai fie in metrou insa gandul meu ramanea la ele.
N-as fi crezut niciodata ca oamenii batrani pot fi si simpatici. In centru,in Bellcour, duminica erau mereu spectacole de strada si ma mai duceam sa vad o fanfara nebuna,sau un comediant care aduna banii in palarie. Sambata si duminica orasul era viu. Mult prea viu. Studentii aveau si ei liber si misunau pe toate strazile. Orasul ala imi arata mereu cate o strada noua. de fiecare data cand ma duceam in partea veche de atatea ori descopeream inca ceva ce data anterioara nu am vazut. Si cum toate drumurile duc la Roma,in Lyon toate strazile duc pe malurile Rhonului si ale Saonului,cele doua rauri care strabat orasul. Daca nu esti pe un mal esti pe celalalt,si mereu stiai ca centrul e pe Saon.
Imi placea sa ma duc pe scarile de piatra construite pe malul Rhonului si sa invat sau sa ascult muzica pur si simplu. Vantul care venea de pe apa te facea sa simti racoare,desi soarele incepuse sa arda prin aprilie. Era destula galagie acolo,fiind unul din locurile preferate de studenti,insa cu o pereche de casti faceai fata. Acolo am citit toata Constitutia Frantei in timpul unei greve generale cu peste 45.000 de participanti. In tara asta daca oamenii nu au chef de munca intr-o zi fac o greva. Universitatea la care ma duceam eu era linistita. Numai o singura data au facut greva insa la altele studentii stateau numai pe la usi. Sistem aiurea...Te duci cu bursa sa inveti ceva si te trezesti ca nu ai unde sa inveti ca universitatea partenera e mai mereu in greva.
Ca sa revin la oras si civilizatie, se diferentia cu mult de ceea ce e la noi. Insa sincer,tot gaseai rahat de caine pe strada, cersetori care prindeau radacini in cate o statie de tramvai, si NU! Nu erau numai romani...erau de toate nemurile: turci, arabi, iugoslavi, sarbi, tigani de la noi trebuie sa recunosc... Insa contrar asteptarilor nu predominau.
Cel mai curat era pe centru,in rest in cartiere nu era lux. Sunt si acolo strazi murdare,pungi cu gunoaie la fiecare colt de strada,masini parasite si jegoase, pisici comunitare si sticle sparte.
Per total orasul e ok.Mai ales partea veche a lui,cu genul ala de strazi inguste,pavate cu piatra si cu multe case inghesuite una in alta. Asta imi placea,sa ma duc si sa ma plimb in Vieux Lyon fara sa ma gandesc la nimic rau. Imi placea sa explorez strazile si sa intru in magazine mici cu miros specific de vechi. Aveam magazinul meu preferat de unde luam dulciuri. Un fel de prajitura de foietaj facuta cu jeleu de mure si zahar pudra. Nu am reusit sa deslusesc secretul jeleului insa imi placea gustul. Ti se topea in gura si simteai ca si aerul din jurul tau miroase a mure.
Un alt loc in care imi placea sa intru era un magazin de tapiterii vechi. Parca ma intorceam inapoi in timp. Un miros nu urat ci dulceag iesea din tesaturi si invaluia tot magazinul. Singurul lucru care te aducea cu picioarele pe pamant era aparatul de plati cu cardul. Tehnologia lovise pana si o tapiterie veche.
Si totusi in Vieux Lyon simteai cum se schimba timpurile. In jurul catedralei St Joust se adunau multi punk-eri si din generatia emo. Erau mai peste tot si magazinele cu manga invadasera orice strada. In nicio tara nu am vazut atatea ca aici.
Fntana din fata catedralei,odinioara fiind centrul pietei, era acum inconjurata de motociclete si scutere de toate neamurile. Geamurile si vitrinele magazinelor,nu mai erau din lemn si sticla ci fusesera inlocuite cu termopane. Ce-a ramas la fel sunt de fapt cladirile de deasupra magazinelor. Inalta si inguste,adaposteau mii de suflete care traiau in istorie.
In unele ganguri vedeai pusa o sageata. Daca o urmai ajungeai intr-o curte interioara rotunda,iar deasupra capului tau balcoane mici si pline de flori inca mai aveau balustrade din fier forjat vopsite in negru. Sub cladiri pivnite si tuneluri care comunicau intre ele. Niciodata nu stiai unde te duc sau daca duc undeva. Insa tot simtei ca e un mister acolo si in mintea ta incepeau sa ruleze idei sub genul filmelor de epoca pe care le vezi la televizor.
Muzeul miniaturilor era iarasi un loc unde ma duceam cu placere. Miniaturi cu decoruri din filmele vechi. Daca acum decorul e in marime naturala,in trecut nu isi permiteau sa contruiasca asa ceva, si deci decorurile erau mici mici de tot... Blogul meu are in coltul stanga sus o poza cu un magazin gen supermarket. Nu este un supermarket adevarat ci o miniatura.Nimi nu era real si tot decorul nu ocupa mai mult decat spatiul unei cutii de pantofi.
Nu cred ca imi ajunge o pagina de blog sa spun tot ce mi-a placut. Si nici nu vreau sa dezvalui tot din prima. Deocamdata ma opresc la muzeul de miniaturi.
