Incepea nebunia pe la sfarsitul lui Februarie... De pe la Sfantul Valentin apareau in centrul orasului tot felul de comercianti care mai decare mai priceputi in a manufactura mici cadouri si atentii. Ce imi placea cel mai mult erau standurile de flori. Fie in ghivece fie in buchete, de la cactusi mici pana la ghiocei si branduse care tocmai au iesit de sub plapuma de zapada.
Ce fantastic e sentimentul! Cand eram acasa nu cred ca pretuiam la fel de mult tot ceea ce se intanpla in jurul meu. Poate parea chiar o banalitate. Si acum ca nu mai am acele momente le pretuiesc de o suta de ori mai mult.
Pana la 1 martie aveam aprovizionarea facuta deja. Lista cu colege care vor primi martisoare si lista cu cele care nu vor primi pentru ca nu merita. Aveam grija ca nici una din colege sa nu primeasca acelasi martisor pentru ca in cazul de fata repetitia nu este mama invataturii ci este mama plictiselii.
Imi placeau tare mult martisoarlee facute din chihlimbar sau cele din argint. In ideea de a fi practica speram ca fetele sa le poarte mai tarziu ca pe medalioane.
Tata insa, innebunit dupa flori, imi aducea o gramada de buchete de ghiocei si avea grija sa fie din cele mai proaspete. Ideea era sa nu se ofileasca pana in ziua in care le voi fi dat mai departe.
De seara imi pregatea mama cele mai frumoase haine si imi faceam baie ca sa fiu curata a doua zi.
Dimineata dupa micul dejun, mama imi impletea parul in coada spic. Incepea de foarte de sus. Aproape din frunte si mergea din ce in ce mai jos adunandu-mi tot parul meu bogat si lung. Mereu mi se plangea ca e atat de mare si de greu de apucat!
Imi dadea drumul pe usa numai dupa ce ma verifica de-a fira par. Daca am martisoarele cu mine, daca am buchetelele de ghiocei de la tata, daca am bani de masa de pranz si la sfarsit imi dadea un pupic pe nas.
La scoala era alta atmosfera decat de obicei. Fiecare cauta sa fie imbracat frumos si curat si sa aduca martisoare care mai de care. Ale mele nu erau prea scumpe insa nici prea ieftine. Si gestul conta pana la urma.
Mai erau unii mai cu mot care luau brose si animale din plus, insa sincer, tot ale mele erau mai frumoase. Iar fetele se bucurau cand vedeau flori. Cui nu-i plac florile?
La sfarsitul zilei numaram cate martisoare am primit si de la cine. Mereu intrebam in jur: "tu cate ai?" si mereu faceam comparatia sa vad care baiat a fost mitocan si nu mi-a dat nimic. Au mai fost unii cateodata insa i-am uitat. Atunci pe moment insa stiu sigur ca m-am suparat in sinea mea. Cu toate astea stiam ca atunci cand vin acasa tata imi va da un buchet de garoafe rosii sau roz si o amandina :) combinatia mea preferata!
Imi e dor de ziua de 1 Martie serbata asa cum se cuvine la noi acasa. Aici nimeni nu mai tine nicio sarbatoare si nicio traditie...
